Romanica…

Asta e parerea unora despre iubita noastra tara.  Ce-as putea putea spune de asta…hmm puteau sa munceasca mai mult la graff, pare facut cam in viteza da’ merge, mesajul e important.

Mesajul, nu’s toatal de acord cu el, adica nu suntem chiar atat de inapoiati totusi, dar vestul Europei are un avans destul de mare (de ce sa zic restul lumii, ca nu ne comparam cu Somalia sau Congo). Eu unul n-as zice 50 de ani, da’ vreo 30 ar merge fara probleme.

Si acum cateva motive prin care sa-mi sustin afirmatiile.

1. Coruptia la mare nivel abia acum a ajuns la noi, sau cel putin inca se manifesta cum se manifesta in SUA prin anii ’70 —- 40 de ani

2. Infrastructura e jalnica, multe drumuri nu au mai fost reabilitate de cand au fost facute ( DN 72 Targoviste-Ploiesti a ajuns de rasu’ tarii si de plansu’ nostru) — aici fara numar de ani.

3 Inca se fura ca-n codru, ca pe vremea haiducilor numai ca fiecare pentru el si la saraci ioc…eventual niste promisiuni facute in campanie si multe rabdari prajite. Astfel foarta multa lume se chinuie de pe-o zi pe alta in timp ce altii duc o existenta mult prea opulenta, scaldandu-se in lux si extravanganta, demna de cele mai exlcusiviste societati, chiar pe melagurile tarii noastre (asta n-ar fi ceva prea rau, da’ nu la modul cum o fac unii ca cei din exmplul din clip)

4. Din pacate noua generatie are potential dar cea veche inca nu a disparut complet si inca ne afecteaza sistemul. Toata lumea se gandeste la portite in sistem, cum sa isi usureze treaba, toata lumea vrea sa aiba pile, relatii, sa nu stea la cozi, sa nu isi ia amenda pentru ca parcheaza “pe dos” sau orice alta chestie (care acum nu-mi vine-n minte).

5. Toti vor o schimbare, dar nimeni nu face nimic in aceasta privinta. Initiativa este prezenta in societatea noastra, insa lipseste cu desavarsire (varianta contemporana la “rasu-plansu”)

Multumiri speciale Silviei si celor care m-au ajutat cu material.

Advertisements

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: