Archive for the ‘Dragoste’ Category

Cum sunt fetele

June 20, 2009

Fanul numarul 1 al blogului, nu dau nume (Tudy) a considerat ca acest filmulet ar fi un material demn de blogul meu, si a avut dreptate. Uramariti-l, il dezbatem dupa ce il vedeti si voi

Baietelul acela da o dovada de maturitate tragand niste concluzii pur logice si total adevatrate.

Ataraxie stoica sau miserupism

June 20, 2009

Citind si recitind si analizand capodopera nationala “Luceafarul”  am ajuns la mai multe concluzii, dar inainte de asta sa povestim putin aceasta treaba, si sa incercam sa facem o analogie cu trairile adolescinte ale iubirii.

Luceafarul ilustreaza prin excelenta conditia geniului, relatia acestuia cu lumea si imposibilitatea sau mai bine zis incompatibilitatea unor relatii. Luceafarul, k asa ii era numele in cartier (tac’su il striga Hyperion) se indragosteste de o fata banala, muritoare care totusi nu era atat de “ordinary girl”

Prima concluzie: nu trebuie sa fie “fecioara intre sfinti/si luna intre stele” ca sa fie speciala, trebuie mai intai sa fie ea insasi, pentru acel luceafar  fata de imparat luceafar fata de imparat va fi o Madona indiferent de situatie.

Fermecat de fata in sine, nu doar de frumusetea acestuia, Luceafarul incearca din rasputeri sa-i arate cat de mult o iubeste (baietii nu se pricep prea bine la asta) dar fata il intelege gresit si se sperie de el. Ii cere sa renunte la tot ce inseamna el si sa se schimbe pentru ea si acesta este dispus s-o faca. Si astetfel proneste pe drumul spre schimbarea.

Fata de imparat se indragosteste inevitabil de alt “baiat” cazand astfel in banalitate si pierzandu-si carcateristicile ce o unicizau pentru Luceafar. (De ce? pentru ca asa sunt fetele, incearca sa ne schimbe si cand intr-un final ne schimbam, nu ne mai plac)

Plin de speranta,incercand sa se schimbe pentru ceea ce el credea ca este o fata speciala. Infruntand cruda realitate Hyperion afla ca fata de imparat “s-a combinat cu un copil de pripas”  astfel el atinge ataraxia stoica (detasarea totala)  altfel spus miserupismul (il doare la shtoaca de gagica, pentru ca isi da in final seama ca nu-l merita si n-are pentru cine sa sufere)

Din punctul meu de vedere, asta e poveste cu Happy Ending. De ce?

Pai  Luceafarul nu “si-a consumat iubirea aiurea” pe cineva care nu merita, a invatat o lectie importanta (nu trebuie sa suferi pentru cineva carenu te merita), Catalina a ramas cu Catalin.

Concluzii:

Iubirea e ceva bilateral, nu poti pretinde la cineva ceva atat timp cat tu nu oferi nimic. (nu cere nimanui sa se schimbe pentru tine cat timp nici tu nu esti dispus sa te schimbi pentru el)

Iubierea incalzeste si cele mai reci inimi, schimba si cei mai impasibili oameni, ii impinge la gesturi care nu le sunt crcteristice.

Trebuie sa intelegi cand sa te opresti (sau sa nu te opresti) daca te resemnezi imediat cu infrangerea nu inseamna ca te-ai maturizat si ca ai trecut peste o faza in viata ta(nu inseamna ca ai atins atarxia). Trebuie sa te intelegi pe tine mai intai, apoi situatia, abia apoi trebuie sa decizi daca are sau nu rost abia in momentul cand te-ai impacat pe deplin cu tine poti spune ca esti linistit si ca ai trecut peste, pana atunci esti doar miserupist.

I’m full of shit….uitati la ce m-a impins romana asta (si daca as fi invatat mai era o treaba 🙂 )

Am Bacul peste 2 zile… wish me luck